GHID: CUM SE OBTINE NIE – CERTIFICATUL COMUNITAR DE REZIDENTA IN SPANIA

19.07.2016 09:52

GHID: CUM SE OBTINE NIE – CERTIFICATUL COMUNITAR DE REZIDENTA IN SPANIA

Obținerea certificatului comunitar NIE este o bătaie de cap pentru toți cetățenii europeni comunitari care vor să se stabilească în Spania.


Certificatul comunitar de rezidenta este obligatoriu doar dacă cetățenii europeni care ajung în Spania vor sa depășească perioada de 3 luni, în care nu este obligatorie înscrierea în registrul cetățenilor comunitari.

Înscrierea contractului de munca la Securitatea Sociala (angajarea) din Spania este cea mai mare problema pentru romanii care își găsesc de munca dar nu au certificat NIE.

Legislația spaniola permite însă înregistrarea contractului de munca și pe baza documentului național de identitate (românesc), în acest caz existând obligația ca în maxim 3 luni de la angajare cetățeanul să prezinte certificatul de rezidență, care se poate obține, în virtutea existentei unui contract de munca.

La ce este bun certificatul de rezidență NIE în Spania

Certificatul NIE servește pentru a demonstra rezidența legală în Spania și pentru a începe o activitate de munca sau de afaceri. Cu acest număr de identificare, cetățenii comunitari își stabilesc rezidența fiscală în Spania.

Cu toate ca este un document care nu demonstrează identitatea fără a prezenta și pașaportul, certificatul comunitar NIE, până de curând o foaie verde și greu de manevrat, este indispensabil pentru oricine dorește să înceapă să trăiască în Spania.
 

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a obține rezidența în Spania

Ambasada României la Madrid informează că pentru obținerea unui certificat de rezidență nou, trebuie îndeplinite cerințele stabilite de lege pentru fiecare caz:

ANGAJATI: Cei care sunt angajați vor prezenta documentul de înregistrare în regimul corespunzător de securitate socială  sau contractul de muncă înscris la Serviciul Public de Ocupare din Spania (SEPE/INEM);

AUTONOMOS: Cei care desfășoară activități lucrative pe cont propriu (autónomos) trebuie sa prezinte documentul de înregistrare în regimul corespunzător de securitate sociala sau documentul de justificare a stabilirii sediului social  prin înscrierea la Registrul Comerțului;

FARA CONTRACT IN SPANIA: Cetățenii români care în momentul solicitării nu desfășoară activități legale generatoare de venit, trebuie să aducă dovezi clare ca dispun de mijloace de întreținere suficiente pentru sine și persoanele aflate în întreținere (ex: conturi bancare, cecuri, proprietăți, cărți de credit etc.) și asigurare medicala (nu card european de sănătate);

MEMBRII DE FAMILIE ai cetățeanului european care are/solicită stabilirea reședinței în Spania, trebuie să demonstreze că:

·         însoțesc cetățeanul rezident sau reîntregesc familia;

·         este căsătorit cu cetățeanul rezident (va prezenta certificatul de căsătorie);

·       este fiu/fiica al/a cetățeanului rezident sau al/a soțului/soției acestuia (va prezenta certificatul de naștere) și are vârsta sub 21 de ani. Daca este de vârstă mai mare de 21 de ani, va justifica faptul ca dispune de mijloace proprii de întreținere sau va aduce un certificat de handicap, care sa ateste ca se afla in întreținerea părinților.

·         este părinte al cetățeanului rezident (va prezenta certificatul de naștere) si ca dispune de mijloace proprii de întreținere.

REINNOIREA CERTIFICATULUI NIE: Cetățenii romani care au deja un certificat de rezidență și trăiesc în Spania, dar doresc schimbarea acestuia trebuie, de asemenea, să demonstreze la momentul solicitării certificatului NIE nou, că dispun de mijloace de susținere suficiente.

ATENTIE LA SCHIMBAREA CERTIFICATULUI DE REZIDENTA

Daca la momentul solicitării schimbării certificatului comunitar de rezidenta NIE, românii stabiliți deja în Spania nu mai îndeplinesc condițiile legale de acordare (mijloace de susținere financiara), li se va refuza eliberarea altui certificat.

Nu solicitați schimbarea certificatului de rezidenta decât dacă îndepliniți condițiile de obținere a acestui document!

Certificatul NIE nu expiră

Ambasada României la Madrid specifică faptul că certificatele de înregistrare a cetățenilor europeni nu expiră niciodată, indiferent de format (nou sau vechi). In consecință, nu există obligativitatea preschimbării celor de model vechi (foaia verde, format fila A4), cu cele noi (format mic, tip card – tarjeta);

Pentru detalii și clarificări suplimentare vă puteți adresa Ambasadei României de la Madrid către Biroul atașatului pe probleme de munca si afaceri sociale – telefon: 0034 91 350 73 56.



Sursa: https://www.romanul.eu/ghid-cum-se-obtine-nie-certificatului-comunitar-de-rezidenta-in-spania/#axzz4Eq18D2BZ